Doua intrebari

Azi mi-a venit in minte o intrebare. Am cautat ceva-ceva pe internet insa deocamdata nu am gasit niciun raspuns care sa ma satisfaca.

Stim ca toti oamenii viseaza. Din cate stiu eu acesta e un mod de a tine creierul activ si este ceva ciclic. De aceea cei care nu dorm pentru o perioada lunga de timp au la un moment dat halucinatii: subconstientul intervine in real. Uneori ne amintim ce am visat, alteori nu.

Intrebare 1: Ce anume viseaza oamenii orbi din nastere?
De aici si a 2-a intrebare: Cum sunt visele pentru cei surzi din nastere?

Adica daca cineva are nesansa sa orbeasca sau sa surzeasca in decursul vietii atunci cred ca visele sunt ca ale unui om normal. Asta e si parerea pe care am gasit-o de cele mai multe ori pe diferite site-uri. Dar daca asta se intampla de la nastere?

UPDATE: Am mai citit si cred ca asa cum nici eu nu visez ca am simturi pe care unele animale le au… mda, cam stupida intrebare mi-am pus.

Pacea lui Hitler – Philip Kerr

Cartea am primit-o de la Horia.

Nu mai citisem pana acum genul asta de carte asa ca am fost destul de curios. Pe scurt, cartea prezinta povestea unui profesor de filosofie american care printr-un concurs de imprejurari ajunge sa participe si inca avand un rol determinant la Conferinta de la Teheran din anul 1943. Din ce am mai citit referinte, cartea este incadrata undeva la thriller. Insa din contextul in care are loc actiunea capata si accente istorice.

Ceea ce mi-a placut (a reprezentat si lucrul nou pentru mine) este modul in care Kerr ne prezinta anumite teorii si scenarii punandu-le pe seama gandirii personajelor cartii. Exista comploturi, teorii ale conspiratiei, povesti de dragoste, totul rezumandu-se la intrebarea “si daca ar fi fost asa?”. Mi s-a parut cam exagerata prezentarea unor trasaturi personale ale personajelor reale.

Mi-a sarit in ochi incidentul care a avut loc in drumul lui Roosevelt spre Cairo si despre care puteti citi aici: USS William D. Porter incident. Ce usor se poate schimba istoria…

Cam in ultimele 100 de pagini incepe o actiune fulminanta si prezentarea unei teorii destul de interesante – neverosimila dealtfel. Nu spun despre ce e vorba pentru ca pentru mine paragraful de la care incepe actiunea asta a fost cel mai bun pasaj din carte.

A fost destul de derutant faptul ca nu stiam exact ce e realitate si ce e fictiune. A trebuit sa caut de destule dati pe internet detalii pentru a nu capata o imagine deformata a ceea ce s-a intamplat. Ca o paranteza: nu ca am fi siguri de faptul ca istoria nu e destul de deformat prezentata. La sfarsit insa autorul are un capitol unde, probabil pentru din astia mai derutati, ne prezinta faptele atestate istoric din carte precum si multe lucruri legate de Conferinta de la Teheran care au ridicat multe semne de intrebare.

As mai citit o astfel carte si altadata (cam ca orice legat de subiectul asta) dar trebuie sa recunosc ca m-a solicitat mai mult decat altele pentru ca a trebuit ca in paralel sa citesc mai multe detalii despre evenimentele prezentate – nefiind o carte de specialitate face uneori niste referiri destul de sumare la faptele istorice.

Despre interzicerea voalului islamic

Mai citesc pe ici pe colo ca se doreste introducerea unor legi care sa interzica purtarea voalului islamic in unele tari europene. Aceasta dorinta s-a manifestat in special in Franta si Italia.

Argumentul vulgului este: “si eu cand ma duc la ei in tara trebuie sa respect traditiile lor”. Acum, din cate stiu eu in Europa nu e nicio traditie care sa spuna ca omul trebuie sa umble cu fata descoperita si in plus de asta tarile din Europa se pretind a fi democrate.

Cum acesta nu poate fi un argument pentru interzicerea voalului a aparut treaba cu “nu poti stabili identitatea persoanei in caz ca savarseste vreo infractiune”. Atunci ma intreb daca legea nu ar trebui sa fie un pic mai generala: sa interzica sarbatorirea Haloween-ului si a balurilor mascate, sa interzica purtarea fularelor care acopera gura pe timpul iernii, etc.
Da, poate fi o masura extremista, dar daca reducerea infractionalitatii este cu adevarat tinta acestei eventuale legi atunci cred ca ar fi masuri binevenite.

Interviu cu Bogdan Enoiu – Hotnews

Pe 26.01.2010 Bogdan Enoiu, managing director la McCann Erickson, a raspuns pe site-ul Hotnews unor intrebari ale cititorilor acestui site.

Interviul este aici: Bogdan Enoiu – interviu Hotnews.

Pentru mine publicitatea reprezinta treaba aia de mi-ar fi placut sa o fac dar dandu-mi seama ca daca nu esti cu adevarat bun risti sa mori de foame am lasat-o balta si m-am reorientat catre ceva mai pragmatic. De aici poate si admiratia deosebita pe care o am pentru oameni precum Bogdan Enoiu sau Bogdan Naumovici. Pe langa ideile pe care cei doi le au si le-au avut de-a lungul timpului (idei care sunt convins ca vin si din partea unei echipe foarte bune), ma fascineaza simplitatea si puterea de a comunica ceea ce vor sa spuna fara a bate campii. Dar probabil ca fara asta nu se poate in publicitate: degeaba ai idei daca nu ai si talentul de a le comunica si altora.

Bogdan Enoiu este totodata omul de care se leaga mare parte din succesul din ultimii ani ai BCR Open Romania. Cel putin organizarea impecabila a turneului a reprezentat unul dintre lucrurile care au atarnat mult in balanta atunci cand m-am hotarat sa ma duc si in 2010, dupa ce prima oara am fost in 2009. Un rol important l-a avut domnul Bogdan Enoiu personal – printr-o intamplare fericita – mie mi-a spus mult despre persoana acestuia:

Povestea cu Bogdan Enoiu la BCR Open Romania 2009

Se face ca era o frumoasa zi de septembrie 2009. Am hotarat impreuna cu un prieten sa mergem sa vedem si noi pentru prima oara cateva meciuri de la un turneu de tenis. Am ales chiar ziua finalei. A contat mai mult faptul ca in aceeasi zi s-a desfasurat meciul demonstrativ cu Ilie Nastase si ai lui. S-a facut sambata, duminica era finala. Iesit fiind sa imi iau rontanele pentru a urmari semifinalele la televizor, ma suna prietenul meu sa imi spuna ca din cauza vremii s-ar parea ca meciul demonstrativ va fi devansat pentru sambata. Ce de facut?

Eu decid sa ma duc pana la arene sa vad daca se poate intra cu biletele de duminica, intre timp prietenul meu cauta sa contacteze telefonic pe cineva din partea organizatorilor pentru a afla mai multe detalii. Eu ajung la arene. Ce s-a intamplat intre timp? Prietenul meu a gasit un numar de telefon, a sunat, a raspuns domnul Haradau. Nestiind foarte multe, acesta ne da numarul de telefon al domnului Enoiu. Avand in vedere ca semifinalele erau in desfasurare iar domnul Enoiu era cu siguranta in tribune nu ne faceam prea mari sperante. Surpriza insa, acesta a raspuns, ne-a spus chiar ca va vorbi la poarta pentru a ne lasa sa intram chiar in ziua asta si sa il sunam cand ajungem. L-am mai sunat o data cand am ajuns la poarta, iar dupa ce am intrat ne-a sunat chiar el sa ne mai dea cateva detalii – noua, niste neica nimeni.
Meciul demonstrativ a durat cam 30 de minute (a inceput ploaia) dar a meritat.

M-am gandit apoi ca omul putea sa ne redirectioneze catre altcineva, putea sa vorbeasca la poarta pentru noi si apoi sa isi vada de treaba sau putea sa zica pur si simplu ca nu se poate. Parerea mea este ca pentru el, ca un profesionist in ceea ce face, a castiga 2 spectatori reprezinta un lucru destul de important. Mai ales ca daca te duci prima oara si iti place, parca te-ai mai duce si a 2-a oara.

Poate fi un punct de vedere subiectiv, influentat si de o experienta personala, insa pana la proba contrarie cam asta e.

Ucraina, alegeri prezidentiale

In noiembrie 2004 Ucraina a avut de ales intre democratie si “totalitarism”. Cica. Intre influenta pozitiva (cea europeana) si influenta negativa (cea ruseasca). Cica. In urma unui scrutin extrem de controversat (cu implicarea directa a unor actori care nu prea aveau ce cauta acolo, dar erau “aia buni” asa ca s-a acceptat) a castigat candidatul cu simpatii occidentale. Deloc suprinzator. Fericire maxima in Ucraina, Viktor Iuscenko presedinte, Ucraina va cunoaste o dezvoltare fara precedent odata scapata de sub jugul rusesc, democratia a invins, libertatea a invins!

In ianuarie 2010 Ucraina are iar de ales intre democratie si “totalitarism”. Cica. Eroul din 2004, cel de care se legasera toate sperantele, un fel de Mesia al neamului ucrainian nu a trecut de pragul de 6 procente. Primul tur a fost castigat de Ianukovic, ala totalitaru’ si comunistu’, la peste 10 procente de Timosenko, aia cu orientari pro-occidentale.
Exuberanta “revolutiei portocalii” ne spune ca Iuscenko ar fi trebuit sa castige detasat dupa 5 ani de prosperitate. Daca nu Iuscenko, hai macar Timosenko.

In 2014 probabil va fi la fel…

Dar asta e soarta revolutiilor in general – se creaza iluzia ca daca cineva realizeaza o revolutie atunci aia sunt niste eroi si niste personaje pozitive. Treptat, lucrurile se mai aseaza si ne dam seama (personal cred ca in marea majoritate a cazurilor) ca rezultatele obtinute in urma revolutiilor nu se ridica nici pe departe la asteptari, daca nu cumva se dovedesc a fi fost niste alegeri total gresite.